Archive for Iulie 2010

Mesajul Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, la inmormantarea Parintelui Arhimandrit Teofil Badoiu

23 Iulie 2010

Montaj fotografic preluat de pe crestinortodox.ro

Un stareţ îndelung răbdător, evlavios şi statornic:

Cu multă durere în suflet am primit vestea trecerii la cele veşnice a părintelui arhimandrit Teofil Bădoiu, fost stareţ al mănăstirii Slănic de Argeş între anii 1978-2010 şi cunoscut duhovnic al credincioşilor din satele aflate în vecinătatea acestei mănăstiri.

Evlavia şi vrednicia arhimandritului Teofil Bădoiu au făcut ca în timpul stăreţiei sale mănăstirea Slănic să devină un adevărat “Tabor al Argeşului” şi să fie înveşmântată în chip luminos atât prin lucrări de zidire duhovnicească a ucenicilor săi deveniţi monahi râvnitori, cât şi prin construirea unei biserici de piatră care se împodobeşte acum cu o frumoasă pictură, şi a două paraclise cu hramurile Schimbarea la Faţă a Domnului şi Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica.

Intrat în mănăstire în anul 1944, călugărit trei ani mai târziu, hirotonit ierodiacon în anul 1947 şi ieromonah în anul 1968, arhimandritul Teofil Bădoiu a continuat lucrarea spirituală a unui stareţ vestit, cu vieţuire filocalică, protosinghelul Vitimion Niţoiu, căruia i-a fost până la vârsta de 50 de ani ucenic apropiat. Împreună au înfruntat încercările anilor de dictatură comunistă, cu tot felul de îngrădiri şi presiuni, fiind obligat chiar să părăsească pentru un timp mănăstirea, în urma Decretului abuziv nr. 410 din anul 1959, locuind cinci ani în comuna Corbi din jud. Argeş, şi doi ani ca simplu paznic la mănăstirea Dintr-un lemn din jud. Vâlcea.

Împlinirile sale misionar-pastorale şi administrativ-gospodăreşti de la mănăstirea Slănic i-au luminat sufletul şi chipul, pregătindu-l pentru ziua întâlnirii sale cu Mântuitorul Hristos, Păstorul cel Bun, Căruia i-a închinat întreaga viaţă.

Arhimandritul Teofil Bădoiu lasă în urmă o obşte de 25 de monahi, mulţi ucenici în diferite mănăstiri din România şi chiar la Sfântul Munte Athos, dar şi numeroşi ucenici pe care i-a îndrumat către Hristos sau i-a ajutat cu fapta cea bună ca un părinte iubitor.

Trecerea sa la cele veşnice, întâmplată cu puţin timp înainte de sărbătoarea Sfântului Ilie Tesviteanul şi de praznicul Schimbării la Faţă – hramul mănăstirii Slănic, are o semnificaţie aparte şi nădăjduim că Dumnezeu l-a primit întru lumina slavei Sale pe care arhimandritul Teofil Bădoiu a căutat-o în pilduitoarea sa slujire.

Rugăm pe Hristos Domnul Cel Înviat din morţi să aşeze sufletul părintelui arhimandrit Teofil Bădoiu în lumina Preasfintei Treimi, împreună cu sfinţii săi slujitori.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† DANIEL Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

20 Iulie 2010

sursa: AGENŢIA DE ŞTIRI BASILICA a PATRIARHIEI ROMANE

pt. conformitate: http://www.basilica.ro/ro/stiri/mesajul_preafericitului_parinte_patriarh_daniel_la_inmormantarea_parintelui_arhima

Anunțuri

Avva Teofil. Spre Cer. Ultima halta.

22 Iulie 2010

Patru  Arhierei.

Aproape  o suta de clerici si peste doua mii  de credinciosi.

Ei au fost cei care l-au insotit pe parintele Arhimandrit Teofil Badoiu, staret al Sf. M-ri Slanic, pe ultimul drum pamantesc cu nadejdea ca drumu’i cel spre Cer sa se opreasca in Imparatia lui Dumnezeu.

Cu bratele larg deschise, pozitie definitorie pentru Avva.

Vesnica fie-i pomenirea si odihna in Rai cu dreptii!

Avva Teofil al Slanicului a trecut la Domnul.

18 Iulie 2010

Avva Teofil

VESNICA LUI POMENIRE!

din Patericul irlandez

16 Iulie 2010

Odata trei calugari au hotarat sa traiasca in pustnicie. Dupa un an de tacere, cel dintai i-a soptit celui de-al doilea:
– Traim o viata buna aici.
Dupa un alt an cel de-al doilea i-a raspuns in soapta:
– Intr’adevar, asa e.
Dupa inca un an cel de-al treilea spuse:
– Daca nu-mi pot gasi pacea aici, cu toate discutiile astea, mai bine ma duc in lume!

Din revista Ortografitti

Foto

14 Iulie 2010

Mama Uţa la 85 de ani. Neobosită.

Mama Uţa la 85 de ani. Neobosită.

Frumusetea traditiei.

Frumusetea traditiei.

Nu e mofturoasa. Pur si simplu nu-i place sa fie fotografiata.

Daca mai era nevoie de o dovada: ,,zambet'' pt camera.

Prieteni de vaza si de baza ai monastirilor.

Frumusetea traditiei.

Frumusetea traditiei.

Fara comentariu.

Crucea Eroilor din varful dealului ,, La Chilii''.

Vedere a satului Corbi si a vaii Raului Doamnei de la Crucea eroilor.


%d blogeri au apreciat asta: