Archive for 24 decembrie 2010

Cuvânt la Naşterea Domnului Iisus Hristos – 2010

24 decembrie 2010

 

Arhiepiscopul Calinic – Pastorala

 Arhiepiscopul Calinic„Domnul Dumnezeul tău este în mijlocul tău ca un izbăvitor puternic. El se va bucura foarte de tine şi în dragostea Lui va tresălta şi va cânta de bucurie pentru tine” (Sofonie 3, 17)  

 

Dreptmăritori creştini şi creştine, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos

Din înţelepciunea lui Dumnezeu, omul, coroana creaţiei Sale a fost aşezat în spaţiul terestru – Pământul – care ni sa dat să-l locuim din mila Sa, bucurându-ne de frumuseţile acestei lumi văzute.

Din când în când, privirile noastre se coboară spre pământul pe care păşim, aducându-ne aminte că este „aşternut picioarelor lui Dumnezeu” (Isaia 66, 1), apoi ne ridicăm privirile, cuprinzând zarea cu răsăritul şi apusul soarelui, cântând: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria. Ziua zilei spune şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă. Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă. În tot pământul a ieşit vestirea lor şi la marginile lumii cuvintele lor. În soare şi-a pus locaşul Său; şi El este ca un mire ce iese din cămara Sa. Bucura-seva ca un uriaş care aleargă în drumul Lui” (Psalmul 18, 1-6).

Atunci când încercăm să înţelegem atotputernicia şi atotprezenţa lui Dumnezeu, precum şi căldura iubirii Sale, gândul ne duce tot la psalmistul David care, inspirat de Duhul Sfânt, zice: „De la marginea cerului ieşirea lui şi oprirea lui până la marginea cerului; şi nu este cine să se ascundă de căldura lui” (Psalmul 18, 7), adică Sfânta Treime ne îmbrăţişează întru lumina strălucitoare şi binefăcătoare a dragostei Sale veşnice. Cu totul îmbucurător şi mângâietor pentru sufletul şi inima noastră este mărturia pe care ne-o dă, peste veacul veacurilor, profetul Ieremia, inspirat de acelaşi Duh Sfânt, când citim: „Atunci mi S-a arătat Domnul din depărtare şi mia zis: „Cu iubire veşnică te-am iubit şi de aceea miam întins spre tine bunăvoinţa” (Ieremia 31, 3). Tocmai această bunăvoinţă dumnezeiască s-a concretizat în Sfânta Întrupare a lui Iisus Hristos, venit între noi oamenii, de data aceasta fiind El casnic şi împreună vieţuitor cu fiecare dintre noi. Ce poate să însemne: „Căci Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică?” (Ioan 3, 16). Care balsam poate fi mai alinător ca şi atunci când auzim: „Că Dumnezeu n-a trimis pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea?” (Ioan 3, 17) La atâta bogăţie de iubire, Sfântul Apostol Pavel, cel care a călătorit până în al treilea cer, ne îndeamnă, aproape poruncindu-ne: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă!” (Filipeni 4, 4).

Cum să nu fim într-o bucurie dumnezeiască, mereu crescândă şi mereu prezentă în viaţă noastră, viaţă ca dar unic făcut nouă din iubirea veşnică a lui Dumnezeu? Precum respiraţia noastră şi bătăile inimii din fiecare secundă, aşa trebuie să fie recunoştinţa şi mulţumirea noastră, izvorâtă ca razele din soarele dimineţii.

Dreptmăritori creştini,

Se cuvine cu adevărat, ca noi să vedem, din hăţişurile acestei lumi, chemarea lui Dumnezeu, Părintele nostru, la iubirea cea adevărată, trainică şi sfântă, atotînţelegătoare şi îngăduitoare. Cea mai mare lucrare din viaţa noastră este sădirea iubirii de Dumnezeu, nu numai în inima şi sufletul nostru, dar şi în iubirea pe care trebuie, necondiţionat, să ne-o arătăm – cu toată sfinţenia – unii altora.

De obicei, în iubirile noastre, aici pe pământ, nu sunt într-o egală dăruire, adică, de cele mai multe ori unii dintre noi avem o iubire mai mare, pe care o arătăm copiilor noştri, familiei, colegilor, prietenilor mai vechi şi mai noi, precum şi binefăcătorilor noştri. Dar iubirea cea mai mare este atunci când noi nu iubim doar pe cei care ne iubesc, ci trecem peste acest aspect normal şi comun, având privirea aţintită la Iisus Hristos, care ne porunceşte: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi face să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi” (Matei 5, 44-45).

Dacă învăţăm cu râvnă poruncile lui Iisus Hristos Domnul şi le întrupăm în viaţa noastră de zi cu zi, avem şansa unică de a fi: „fiii Tatălui din ceruri” (Matei 5, 45), care ne consideră fiii Săi din veac. A răspunde cu ură împotriva celor care ne necăjesc este o lucrare negativă care îndârjeşte pe cel care este urât de către noi. Mai mult chiar, rămânem surprinşi de logica divină atunci când citim în Sfânta Scriptură: „Că dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată veţi avea? Oare păcătoşii nu fac şi ei la fel? Şi dacă îmbrăţişăm doar pe fraţii noştri, ce faceţi mai mult? Oare păgânii nu fac şi ei tot la fel?” (Matei 5, 46-47)

Dreptmăritori creştini, iubitori ai Naşterii lui Iisus Hristos

Pentru a ne tămădui de neştiinţă şi ură sau desconsiderare or persiflare, porunca lui Iisus Hristos ne inundă prin chemarea imperativă: „Drept aceea, fiţi voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Ascultând Cuvântul Domnului Iisus Hristos, de a ne ridica din micimea noastră egoistă şi plină de orgoliu, iertând şi iubind pe vrăjmaşii noştri vremelnici – de altfel – înţelegem mai bine drumul nostru spre desăvârşire. Iubind sincer şi dezinteresat pe aproapele nostru, drumul către Dumnezeul desăvârşirii, în urcuş duhovnicesc este luminat de căldura şi razele luminii Duhului Sfânt. Vedem desluşit că la întâlnirea cu Hristos Domnul, vom fi întrebaţi dacă am citit Testamentul Său din Sfânta Scriptură şi care sunt mijloacele de a ne mântui.

Într-o viziune uimitoare, Sfântul Evanghelist Matei, prin Duhul Sfânt ne descoperă judecata care ni se va face nouă, dând seama de modul cum am avut grijă de aproapele nostru, întreaga grijă pentru mântuirea noastră şi a celor care vieţuiesc dimpreună cu noi în frumuseţea văzută a acestei lumi.

Dreptmăritori creştini,

Citind în Sfintele Scripturi vedem cum Iisus Hristos – Fiul Omului, venind întru slava Sa cu toţi îngerii, stând pe tronul slavei Sale va aduna în faţa Lui neamurile – deci şi neamul românesc – şi având ca martori toţi îngerii păzitori pe care i-am avut daţi la Sfântul Botez, pentru a ne ocroti şi ajuta în toată viaţa pământească.

Aşa va începe judecata Lui dumnezeiască, zicând: „Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii!” (Matei 25, 34) Care ar fi motivaţia acestei poftiri dumnezeieşti? Iată Cuvântul Domnului Iisus Hristos: „Că am flămânzit şi mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol şi M-aţi îmbrăcat; bolnav şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci îi vor răspunde drepţii, zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?” Şi răspunzând Împăratul Ceresc, le va zice: „Adevăr vă spun, întrucât aţi făcut unuia dintre aceşti foarte mici fraţi ai Mei, Mie Mi-aţi făcut” (Matei 25, 34-40).

Nicicând şi niciunde, în toate Scripturile de pe faţa Pământului şi nici într-o altă Religie a lumii, nu vom găsi această identitate divino-umană, ca Dumnezeu să ne facă cea mai mare bucurie de sub cer, ca noi să fim consideraţi fraţii Săi mai mici! Ce se va întâmpla cu cei care dintre noi n-am împlinit poruncile lui Iisus Hristos Domnul, de a ajuta pe fraţii Săi dar şi pe fraţii noştri, cu care convieţuim din mila Domnului pe acest pământ, fiind deci, de un neam duhovnicesc? Vom auzi cea mai înfricoşătoare voce, zicând: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui”. Că am flămânzit şi nu Mi-aţi dat să mănânc; am însetat şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav în temniţă şi nu M-aţi cercetat”. Atunci vor răspunde şi ei zicând: „Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin sau gol sau bolnav sau în temniţă şi nu te-am slujit?” Atunci El va răspunde: „Adevăr Vă spun, întrucât nu aţi făcut unuia dintr-aceşti foarte mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut”. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică” (Matei 25, 41-46).

Starea este înfricoşătoare! De justiţia divină nu vom scăpa niciunul dintre noi dacă am dovedit lipsă de dragoste pentru aproapele nostru, care potrivit Scripturii este chiar fratele mai mic al lui Iisus Hristos. Orice lipsă de grijă şi responsabilitate pentru viaţa oamenilor, zidiţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, nu va avea nici iertare dumnezeiască, oricare ar fi motivele pe care le invocăm. Vom sta cu toţii în afara împărăţiei iubirii lui Dumnezeu dacă nu avem grijă unii de alţii în iubire dumnezeiască.

Tocmai pentru aceasta S-a întrupat Iisus Hristos, devenind Fiul Omului, ca să ne aducă la cunoştinţa adevărului şi ca nimeni dintre noi să nu moară, ci să se întoarcă de la rătăcire şi să se mântuiască!

Iubiţi cinstitori ai Naşterii lui Iisus Hristos,

Cuvine-se cu adevărat să aducem laudă şi mulţumire lui Dumnezeu, Celui în Treime lăudat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru dragostea cu care ne-a zidit pentru a ne bucura de bunătăţile Sale, din frumuseţea acestei lumi văzute, împărtăşind, negreşit, şi celor din jurul nostru, iubirea dumnezeiască în Domnul nostru Iisus Hristos! Vă întâmpinăm cu iubire frăţească, în Domnul nostru Iisus Hristos, dorindu-vă, în rugăciune, sănătate deplină şi spor binecuvântat în toate lucrările bineplăcute lui Dumnezeu.

Să ne îndreptăm bucuria inimii către Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos şi să-i cântăm din prea plinul inimii: Hristos se naşte, măriţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul!

cruceCalinic Arhiepiscop al Argeşului şi Muscelului

Material preluat de pe site’ul

Arhiepiscopia Argesului si Muscelului


%d blogeri au apreciat asta: