Archive for Septembrie 2011

p. Zaharia de la Essex – Conferinta de la Iasi – Audio

29 Septembrie 2011

„Relaţiile între oameni în lumina relaţiei noastre personale cu Hristos“

partea 1

p Zaharia la Iasi from Ion Ionescu on Vimeo.

partea 2

Sf. Vv. Neagoe Basarab, ocrotitor al manastirii Corbii de Piatra

25 Septembrie 2011

Incepand de anul trecut, cu binecuvantarea IPS Calinic, Arhiepiscopul Argesului, manastirea noastra inscrie in randurile ocrotitorilor sai si pe Sfantul Voievod Neagoe Basarab, praznuit la 26 Septembrie.

Sf. Vv. Neagoe Basarab a fost ctitor la Corbii de Piatra, pomelnicul manastirii pomenindu-l imediat dupa Basarab Voevod. De asemenea, el s-a ingrijit de manastire atunci cand aceasta avea nevoie, daruindu-i, printr-un document din 12 Iunie 1517 cate 700 de aspri anual.

Astfel, acesta fiind ocrotitor al manastirii in timpul vietii am gandit ca este un lucru bineplacut lui Dumnezeu ca sa ramana ocrotitor al ei si dupa ce a fost trecut in randul sfintilor.

Pentru rugaciunile bineplacutului Tau, marele intre domnitori, Sfantul Neagoe Basarab, Doamne Iisuse Hristoase miluiest-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

Sfantul Voievod Neagoe Basarab

25 Septembrie 2011

Sf. Vv. Neagoe Basarab, Praznuit la 26 Septembrie


Sfantul Voievod Neagoe Basarab

 

Inainte de a scrie cateva ganduri despre Neagoe Voda Basarab, domnul Tarii Romanesti, in vederea canonizarii sau a trecerii in randul Tuturor Sfintilor, de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, am parcurs cu atentie o seama de lucrari zidite pe izvoarele din vremea sa, precum si contributiile istoricilor, mai vechi si mai noi, si chiar din osteneala talmacitorilor din secolul XX, si cei mai proaspeti din pragul mileniului III.

Materialul cercetat si talmacit de specialisti asupra vietii lui Neagoe Voda Basarab, de la inceputul vietuirii sale in aceasta frumusete a lumii vazute si pana la trecerea in Tara de peste veac, este imens si te transpune intr-o lume plina de frumuseti si vrednicii, dar si incercari, uneori, peste puterile omului de a fi invinse, daca nu are „ajutorul de sus, de la Parintele Luminilor!”

Atunci cand am publicat volumul „Sfantul Voievod Stefan cel Mare – intre cer si genune”, in anul 2004, cu prilejul proclamarii canonizarii ce a avut loc la Manastirea Putna, am intalnit similitudini cu domnia ambitioasa a domnitorului Tarii Romanesti, Radu cel Mare, in al carui Sfat Domnesc era si tanarul Neagoe din marea familie a Craiovestilor. Raspundea in Cancelaria domnitorului de legaturile cu lumea externa, desi era cu ceva trecut de 20 de ani, avand pregatirea culturala si duhovniceasca necesara in marea scoala a timpului, Manastirea Bistrita – Valcea, stiind graiurile tarilor vecine, conducand soliile prin tarile din Occident si Orient, si cunoscand pe marii ganditori de atunci si scrierile lor.

In Bania Craiovei si in scoala de la Manastirea Bistrita, unde boierii Craiovesti, unii inruditi prin casatorie cu domnite de la curtea despotilor sarbi, Neagoe avea sa invete nu doar slavona, dar si limba sarba cu mult mai inainte de 1504, cand despotul sarb Gheorghe Brancovici, devenit mitropolitul Maxim de mai tarziu este nevoit sa se refugieze cu nepoata sa Milita, fiica fratelui sau, despotul Iovan Brancovici.

Tanarul Neagoe se va casatori in acelasi an. Tot aici, la chinovia ctitorita de Barbu Craiovescu, marele ban, care se calugareste in 1520, luandu-si numele de Pahomie, avea sa se adaposteasca o vreme Patriarhul Nifon II al Constantinopolului, dupa ce l-a alungat Radu cel Mare de la Mitropolia din Targoviste.

Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale!”

Neagoe il ocroteste, peste voia domnitorului, devenindu-i ucenic. Asa aflam de la Gavriil Protul, cronicarul si conducatorul Muntelui Athos, scriind in Viata Sfantului Nifon, ca Neagoe l-a avut profesor si duhovnic pe Sfantul Nifon: „Iar fericitul Nifon il intarea in invataturile sale.”

Intalnirea fericita cu invatatul patriarh ecumenic, ii va aduce tanarului Neagoe un folos nebanuit. Dupa cum s-a vazut mai tarziu, bogatia invataturilor de inalta tarie duhovniceasca, precum si cunoasterea limbilor de circulatie europeana din vremea aceea, avea sa duca la alcatuirea operei sale de erudit „Invataturile catre fiul sau Teodosie”.

Binecuvantatul Neagoe Basarab a avut un prilej tot asa de fericit, ca la Targoviste a participat, negresit, la zidirea bisericii Manastirii Dealu, ctitoria lui Radu cel Mare, intr-un stil fara precedent in Tara Romaneasca. Neterminata din pricina mortii lui Radu cel Mare, in anul 1508, biserica va fi ispravita de marele domnitor Neagoe.

Mai tarziu, dar, ca si incununare, pentru instruirea viitorului domn al Tarii Romanesti, Neagoe participa la tiparirea primului Liturghier in limba slavona, in anul 1508, a Octoihului, in 1510 si a Tetraevanghelului, in 1512, pregatite cu migala si eruditie de invatatul Macarie, la Manastirea Bistrita si Manastirea Dealu unde s-au si tiparit. Trece dincolo de orice indoiala, ca tanarul Neagoe, cu inteligenta sa sclipitoare, plin de credinta in Dumnezeu si adanca evlavie, a fost nu numai invatacelul ilustrului savant si istoric, ci chiar si ajutorul erudit la tiparirea primelor carti de slujba pe teritoriul Tarii Romanesti.

Cat de odihnitoare vor fi fost clipele cand Macarie, impodobit de bogatie carturareasca si duhovniceasca, dimpreuna cu Neagoe si alti invatati din obstea bistriteana, oranduiau spre tipar celebrele manuscrise, capodopere ale culturii si evlaviei romanesti! Iata ca se implineste anul acesta o jumatate de mileniu, cinci veacuri de la prima aparitie tiparita a Liturghierului!

Cred nestramutat, ca gandul de a se pregati documentele pentru canonizarea domnitorului Neagoe Voda Basarab, tocmai la implinirea acestui soroc, in 2008, se poate considera chiar o minune a Sfantului Neagoe Basarab, care ne vegheaza si ajuta din preajma Sfintei Treimi. Am putea intelege mai cu inlesnire, cum au stat lucrurile.

Neagoe Basarab, din tineretile sale, inainte de a ajunge domn al Tarii Romanesti, a crescut in grija invatatului Macarie de la Bistrita, a invatat limbi straine, a injugat la osteneala carturareasca si duhovniceasca a tiparirii celor trei carti de baza din randuiala slujbelor bisericesti si a crescut o data cu zidirea Manastirii Dealu! Fericite vremi de sfintenie, carturarie si ctitorie!

Neagoe Voda Basarab – principe isihast

Cum ne vom mai mira ca atunci cand a fost chemat la domnia Tarii Romanesti a si inceput zidirea Manastirii Argesului, intre anii 1512-1517 si ispravirea de zidit si a Manastirii Dealu? Cum nu vom intelege ca osteneala sfanta pentru scoaterea la lumina a sfintelor carti de slujba, ajutand pe Macarie, l-a dus pe evlaviosul Neagoe Basarab, la gandul de a scrie si tipari o carte magistrala si unica de invatatura, pe care a adresat-o fiului sau Teodosie? Nimic nu este intamplator!

Neagoe Voda Basarab a crescut din radacina domneasca, hranita cu invatatura cea mai inalta si cuprinzatoare, in duhul isihast athonit, de la sfarsitul secolului XV si inceputul secolului XVI. Acest secol a debutat, ca roua Duhului Sfant, prin Neagoe Basarab. El implinea protejand si ajutand crestinatatea dreptmaritoare, care gemea sub tirania agarenilor cotropitori, precum ne arata cronicarul Gavriil Protul, in Viata Sfantului Nifon, patriarhul Constantinopolului: „Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si pe cei buni si pe cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie”.

Daca vom indrepta o privire asupra documentelor care ne arata bogatia daniilor primite de manastirile de la Muntele Athos, ramanem uimiti. Pe langa renovari, daruri de obiecte de cult si zidiri, se adauga danii anuale aproape la toate chinoviile monahale: Cutlumus, 10.000 aspri; Zografu, 3.000 aspri; Xenofon, 2.000 aspri; Rusicon, 4.000 aspri; Vatoped, 200 taleri; Iviron, 200 taleri; Hilandar, 7.000 aspri anual; Marea Lavra etc. Nu mai prejos s-a aratat mila lui Neagoe pentru Patriarhia din Contantinopol, Ierusalimul si Muntele Sinai, Meteorele de pe stanca Tesaliei, Ascalon, in Siria, si pe unde n-a rourat mila crestina a celui mai mare ctitor din lume?

Inima si sufletul de aur al sfantului slavitului domnitor din Tara Romaneasca

Crestinatatea din intreaga lume a auzit de inima si sufletul de aur al slavitului domnitor din Tara Romaneasca unde bisericile si manastirile asteptau mila domneasca a darnicului Neagoe Basarab.

Vistieria domneasca se inmultea mereu ca untdelemnul vaduvei din Sarepta Sidonului, iar grija lui veghea ca o candela aprinsa si la ctitoriile domnesti de la Tismana – o acopera cu plumb, metal foarte scump, Cotmeana, Visina, Cozia, Dobrusa, Nucet, Ostrov, Snagov, continua si ispraveste de zidit Manastirea Dealului, iar biserica Mitropoliei din Targoviste dorea sa fie inca o implinire a ctitoriilor sale. Remarcabila si monument de culme, din viata pamanteasca a stralucitului domnitor Neagoe Basarab, ramane peste veacuri, Manastirea de la Arges, zidita in timp record, cu piatra din Albestii Muscelului, de catre mesterii romani si altii chemati din Ardeal, Serbia, Elada, Venetia, Armenia si Constantinopol.

Trupul bisericii inchinat Maicii Domnului

Doar cinci ani, dintre care mai mult de jumatate au fost toamna, iarna si primavara – asadar tocmai in doi-trei ani – celebrul si sfantul domnitor Neagoe a ridicat spre cer, trupul bisericii inchinat Maicii Domnului, daltuit in piatra si marmura, cu turlele rasucite, indreptate spre spatiul si timpul lui Dumnezeu. Nu se mai vazuse asemenea minune! Cine l-a indemnat pe Neagoe sa ridice astfel de Imn de slava lui Dumnezeu, din materia zidita de El? El, Neagoe, insusi Manole, dupa ce a ispravit Manastirea Dealului, inceputa de Radu cel Mare, a facut una si mai frumoasa, Manastirea Argesului. Intuia ca va fi mai mare ca Radu Voievod!

Mai mult, Neagoe crestea o data cu Manastirea Argesului si cu sfintenia in sinea sa, rasucind firele de aur ale jertfei care unea pamantul cu cerul, prin turlele care se insurubau in Univers. Era cantecul lui cel din urma care se arata pe plaiurile Argesului. Acest cantec l-a auzit si Gavriil Protul, care exclama: „Si asa vom putea spune cu adevarat, ca nu era asa mare si sobornica precum Sionul, pe care-l facuse Solomon, nici ca Sfanta Sofia, care o facu Iustinian Imparatul, iar ca frumusete este mai presus decat acelea”.

Sfintirea Catedralei, in 15 august 1517, inchinata Adormirii Maicii Domnului, dar si cu gandul la mama sa Neaga, despre care scrie ca nimeni altul in lumea aceasta, a strans in comuniunea dragostei crestine ortodoxe pe Patriarhul Teolipt al Constantinopolei, cu un stralucit sobor de mitropoliti, preoti, diaconi si chiar Protosul Athosului, cronicarul invatat Gavriil, care ne va lasa stiri pretioase de la inceputul secolului al XVI-lea.

La Arges, Neagoe canta in Imn de slava ctitoria sa divina, Manastirea Argesului, in timp ce la Roma se ridica surata sa, San Pietro, in cuprinsul unui secol de infruntari si osteneli.

Neagoe Basarab – Testamentul sau din urma

Aratandu-i-se sfarsitul in curgerea zilelor, Neagoe, in suferinte doar de el stiute, oranduind toate in tara si pace cu toti vecinii dinafara, alcatuieste Testamentul sau din urma! Umbland prin lumea din Rasarit si Apus, cercetand bibliotecile de pe acolo, adunand ca albina mierea din floarea stiintelor, avand bucuria de la Domnul Dumnezeu de a intalni pe Macarie, tipograful, cu care a lucrat la tiparirea sfintelor carti si apoi mitropolit pe timpul domniei sale; pe patriarhul Nifon, pe care l-a ocrotit si de la care a invatat; pe Maxim Brancovici, invatatul mitropolit sarb, unchiul sotiei sale Milita, graitu-s-a de Duhul Sfant, sa scrie in Invataturile, dupa care sa traiasca Tara Romaneasca si sa domneasca urmasul in domnie, fiul sau Teodosie.

Domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul”

Neagoe Voda Basarab, cunoscator al Sfintelor Scripturi, al Sfintilor Parinti si isihasti din Rasaritul Ortodox si contemporan cu mari ganditori si reformatori europeni, ale caror opere le cunostea cu siguranta, amintind doar pe Erasmus din Rotterdam, Niccolo Machiavelli si mai ales, Martin Luther, la a carui nastere s-au aratat pe cer semne care inspaimantau si pe Stefan cel Mare, iar in targul Romanului se pravalea ploaie cu sange.

Domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos

In sufletul lui de domn crestin ortodox si bazileu, purtand coroana imparateasca a credintei in Hristos, a gandit sa lase mostenire urmasilor sai, popor si domn de tara, ultimul sau cuvant, precum rosteau marii duhovnici si isihasti, inainte de a se odihni cu trupul in salas, sub lespede si cu sufletul in fata judecatii lui Dumnezeu.

Auzind, cum poetul grec, Maximos Trivalis, il numea „divinul” si il aseza tocmai in palatele Olimpului; ca Al. Piru ii lauda: „dragostea pentru cultura si rafinament artistic”; Nicolae Iorga il numeste: „domn cu apucaturi imparatesti si domn cu atata dor de frumusete, cum nu mai avusesem altul inainte de dansul”; iar Ion Bogdan, il crede, pe drept cuvant: „unul din cei mai culti domni ai nostri din vechime”; B. P. Hasdeu, l-a numit: „Marc Aureliu al Tarii Romanesti, principe artist si filozof”, asadar Neagoe Voda Basarab, nu putea sa ne pagubeasca de primul si cel mai complet tratat de teologie, de la inceputul secolului XVI, impletit cu celebrele Invataturi in arta domniei si a slujirii supusilor sai, numita de acelasi B. P. Hasdeu: „monument de literatura, politica, filozofie si elocventa”. Si asa, spre sfarsitul vietii pamantesti, Neagoe Basarab, stiind ca agarenii sunt naraviti in fel si chip, ca si cei din Europa isi cam leapada credinta si pietatea, iar casnicii sai au nevoie de intarire in credinta si intelepciune, ne-a lasat in dar, Invataturile sale ca drept testament, urmasilor- urmasilor sai.

Cartea cu Invataturile lui Neagoe Voda Basarab ar trebui sa stea alaturi de Biblie si Cartea de Rugaciuni, la capataiul nostru. Trebuie sa ne reamintim ca Neagoe Voda Basarab a fost domnitorul care a indemnat cele mai multe minti si condeie sa se avante la cercetare si scris, culminand cu traducerea din slavona a Invataturilor de catre acad. G. Mihaila, cu aparatul critic aferent si exegeza desavarsita – am putea spune fara a gresi – a paternitatii Invataturilor neagoiene, de profesorul Dan Zamfirescu, „fiul de suflet” al lui Neagoe Voda Basarab.

Neagoe Basarab – Domn al culturii romanesti !

Mitropolitul Antonie Plamadeala, in anul 1981, scotea de sub tipar, Dascali de cuget si simtire romaneasca. Peste 50 de pagini sunt dedicate lui Neagoe Basarab, Domn al culturii romanesti! Intreg studiul este o frumusete. Voi reda cateva crampeie: „Prin Curtea de Arges si prin Invataturile catre fiul sau Teodosie, Neagoe, voievod Basarab, si-a castigat un loc vesnic viu in istoria, cultura, civilizatia si constiinta romanilor.

Domn al culturii romanesti indeosebi, a realizat in Invataturi, ca si in catedrala, o sinteza romaneasca originala, intre umanism si gandirea religioasa a vremii, sinteza care a surprins si a concretizat, in forme scrise si zidite, trasaturile esentiale si fundamentale ale sufletului romanesc, iubitor de frumos si de bine, realist si echilibrat”.

Tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc!”

Care ar fi textul care ne-ar indritui sa-l consideram sfant pe Neagoe Voda Basarab, pe langa toate cele, pe scurt, scrise aici? Iata textul cheie: „Ce vom spune despre lucrurile si manastirile pe care le-au miluit? Si in toate laturile de la Rasarit pana la Apus si de la Amiaza-zi pana la Amiaza-noapte, toate sfintele biserici le hranea si cu multa mila pretutindeni da. Si nu numai crestinilor fu bun, ci si paganilor, si fu tuturor tata milostiv, asemanandu-se Domnului ceresc, care straluceste soarele sau si ploaia si peste cei buni si peste cei rai, cum arata Sfanta Evanghelie”.

Iar la sfintenia lui Neagoe Voda Basarab este partas si Neamul Romanesc pe care l-a domnit, ca toate milele le-a facut din zestrea lui cea darnica. La asa popor cuminte, Asa Domn! La asa Domn Sfant, Asa Popor!

Calinic Arhiepiscop al Argesului si Muscelului

Sursa: Eparhia Argesului

De Luni, 5 Septembrie, începe acţiunea de căutare şi deshumare a lui Valeriu Gafencu în Târgu Ocna

4 Septembrie 2011

Valeriu Gafencu, Sfantul Inchisorilor

În baza unei solicitări primite la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (CICCR) în data de 20 iunie 2011 din partea d-nei Valentina Gafencu, au fost începute o serie de investigaţii privitoare la stabilirea locului unde au fost îngropate rămăşiţele pământeşti ale fratelui acesteia, Valeriu Gafencu, care a murit la data de 18 februarie 1952 în penitenciarul-spital de la Târgu Ocna.

În urma cercetărilor de teren, s-a stabilit faptul că trupul lui Valeriu Gafencu a fost înhumat în apropierea penitenciarului din Târgu Ocna, în perimetrul cimitirului situat lângă biserica ortodoxă cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena aflată în Parohia Poieni, pe strada Crizantemelor. În încercarea de căutare, identificare şi recuperare a osemintelor celui care a fost Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor, cum l-au numit toţi cei care l-au cunoscut, numire care a fost instituţionalizată de către monahul Nicolae Steinhardt, CICCR organizează începând cu data de 5 septembrie 2011, timp de câteva zile, o cercetare arheologică în spaţiul acestui cimitir.

În penitenciarul-spital de la Târgu Ocna, conform surselor documentare existente, numai în perioada dintre anii 1950 şi 1954 au decedat un număr de 54 de persoane, care erau condamnate pentru delicte politice.

După deces, cadavrele acestora au fost înhumate în cimitirul de lângă biserica situată în apropierea închisorii. Din informaţiile obţinute, rezultă că corpurile defuncţilor au fost înhumate fără sicriu, iar mormintele nu au fost marcate cu cruce.

“Până în prezent nu cunoaştem să existe vreo evidenţă întocmită care să privească eventuala localizare în teren a acestor înhumări. Gropile au fost săpate în incinta cimitirului, pe terenul neocupat atunci de mormintele mai vechi, unele marcate cu cruci din lemn, altele cu monumente funerare din piatră, acestea din urmă existând şi astăzi” – se afirma intr-un comunicat al CICCR.

Între anii 1977 şi 1997, timp în care imobilul penitenciarului a adăpostit Sanatoriul pentru bolnavi psihici, pacienţii decedaţi aici, care nu au fost puţini, au fost îngropaţi tot în spaţiul acestui cimitir. Multe din aceste morminte, deşi la început aveau cruce, nemaifiind întreţinute şi revendicate, odată cu trecerea timpului au fost date uitării iar locurile au fost ocupate de morminte ulterioare.

Ulterior, spaţiul din cimitir care nu mai era ocupat de morminte vizibile, a fost parcelat şi împărţit credincioşilor din parohia locului pentru locuri de înmormântare. Ca urmare, în prezent, terenul cimitirului este aproape în întregime ocupat de morminte mai noi sau mai vechi. În multe cazuri, gropile mormintelor contemporane au afectat, parţial sau integral, şi mormintele foştilor deţinuţi politici care au fost îngropaţi în acel perimetru. Spaţiul din cimitir rămas liber mai cuprinde doar o suprafaţă restrânsă de teren situată în colţul de nord-vest al cimitirului, care, nu peste multă vreme, va fi ocupată şi aceasta de morminte.

“Din păcate, având în vedere această stare de lucruri constatată în teren, o intervenţie arheologică în scopul menţionat mai poate fi de actualitate doar acum, aceasta fiind strict limitată doar la acea suprafaţă redusă din cadrul cimitirului, care încă nu este ocupată de morminte. Ceea ce nu au vrut sau nu au reuşit să facă alţii înaintea noastră, încercăm să facem noi acum cu posibilităţi modeste, însă, având în vedere incertitudinile inerente şi mai ales condiţiile obiective de la faţa locului, şansele îndeplinirii scopului acţiunii noastre sunt mult diminuate” – se mai arata in comunicatul citat.

Operaţiunea va fi executată de o echipă specializată în astfel de acţiuni, coordonată de către Gheorghe Petrov, arheolog expert la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, alături de care se vor afla Paul Scrobotă, arheolog şi director al Muzeului de Istorie din Aiud, Horaţiu Groza, arheolog la Muzeul de Istorie din Turda şi d-nul Marius Oprea, coordonatorul CICCR, fondator şi fost preşedinte al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului în România.

Acţiunea este organizată în colaborare cu Asociaţia Filantropică “Sfântul Iosif Mărturisitorul“ din Baia Mare, care va fi reprezentată la faţa locului de către d-nul Ioan Chertiţie, coordonatorul proiectului „Pe urmele martirilor din închisorile comuniste”.

Activităţile de cercetare arheologică vor fi sprijinite de către Primăria oraşului Târgu Ocna şi de primarul Floarea Ivanov, precum şi de Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare din localitate.

“Indiferent de rezultatul final al încercării noastre, încărcătura istorică şi morală al acestui demers – care, in cazul dat, încearcă practic în ultimul ceas recuperarea memoriei unor mari români care s-au jertfit pentru ţară, pentru Hristos şi credinţa strămoşească – reclamă ca astfel de fapte să se desfăşoare sub oblăduirea Bisericii Naţionale şi a ierarhului locului. De aceea, lucrările de cercetare de la Târgu Ocna se vor desfăşura sub patronajul Preasfinţiei Sale Ioachim Băcăuanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.
Această încercare creştinească, cu vrerea lui Dumnezeu, poate aduce alinare sufletească pentru cei care mai supravieţuiesc şi care au pătimit pe nedrept în anchetele Securităţii şi în temniţele comuniste, şi de care nimeni nu se mai interesează. Astfel de fapte reprezintă şi un mod de recunoştinţă adusă memoriei celor care astăzi nu mai sunt printre noi, dintre care foarte mulţi au murit ca nişte martiri, fiind ucişi fără judecată sau în timpul detenţiei, şi ale căror trupuri au fost aruncate aiurea în morminte rămase până astăzi necunoscute” – se spune in comunicat.

Valeriu Gafencu (1921-1952)

Valeriu Gafencu s-a născut la 24 ianuarie 1921 în localitatea Singerei, judetul Bălţi, în Basarabia. Tatăl său, Vasile Gafencu, a fost deputat în Sfatul Ţarii, adunarea reprezentativa care a votat în 1918 Unirea cu România. În anul 1941, pe când era student în anul al II-lea la Facultatea de Drept şi Filosofie din Iaşi, a fost arestat din motive politice şi condamnat la 25 de ani de muncă silnică.

A fost încarcerat pentru început la închisoarea de la Aiud unde a rămas pentru mai mulţi ani, după care a fost transferat la închisoarea din Piteşti. În aceste temniţe, datorită condiţiilor de detenţie, agravate după instaurarea în ţară a regimului comunist, a contactat mai multe boli, acesta fiind preţul rezistenţei sale morale şi spirituale. TBC-ul pulmonar, osos si ganglionar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul.

Ca urmare a acestui lucru, la sfârşitul anului 1949, Valeriu este transferat de la Piteşti pentru investigaţii medicale la închisoarea Văcăreşti, iar în februarie 1950 a fost trimis la penitenciarul-spital din Târgu Ocna, într-o stare atât de gravă încât supravieţuirea sa timp de încă doi ani poate fi considerată drept o minune.

Penitenciarul din Târgu Ocna

În perioada comunistă, penitenciarul de la Târgu Ocna a servit pentru detenţia persoanelor bolnave de TBC, fiind caracterizat în literatura de specialitate drept o adevărată Bastilie sanitară a României comuniste.

Condiţiile climaterice mai deosebite ale zonei unde se află amplasată localitatea, au contribuit la înfiinţarea aici, la mijlocul secolului al XIX-lea, a unei închisori. Iniţiativa i-a aparţinut domnitorului moldovean Grigore Ghica, care fusese impresionat de condiţiile grele în care lucrau deţinuţii de la salina din localitate, unde acesta avea în proprietate şi un conac.

Lucrările la construcţia închisorii au fost începute în anul 1851 şi au fost finalizate în 1855, în tot acest interval de timp deţinuţii fiind cazaţi, din dispoziţia domnitorului, în clădirea conacului. Edificiul, în formă de potcoavă, a fost ridicat lângă conacul domnesc, iar intrarea se făcea prin poarta conacului, care a devenit clădire administrativă.

Capacitatea noului edificiu era de 12 camere, în fiecare putând fi cazaţi circa 30 de deţinuţi. Închisoarea propriu-zisă era destinată exclusiv condamnaţilor, dar numai pe timp de noapte, deoarece, ziua, aceştia erau duşi la ocnă pentru muncă.

Până în anul 1931, denumirea oficială a penitenciarului a fost aceea de Închisoare centrală de muncă silnică. În acel an s-a constatat că majoritatea condamnaţilor de la Târgu Ocna sufereau de tuberculoză pulmonară şi, ca urmare, s-a dispus încetarea folosirii acestora la munca din salină.

De atunci, închisoarea a fost transformată în loc de detenţie exclusiv pentru bolnavii de TBC. Deţinuţii consideraţi sănătoşi au fost transferaţi la alte penitenciare din ţară, iar cei bolnavi de TBC din alte închisori au fost aduşi la Târgu Ocna.

În anul 1936 s-a început construirea unei noi clădiri cu profil de sanatoriu TBC, un edificiu cu trei nivele, care a fost dată în folosinţă în 1939, an în care s-a început şi demolarea treptată a vechii închisori, mai puţin a clădirii administrative sau a fostului conac domnesc. Piatra rezultată din demolări a servit ulterior la construirea zidului împrejmuitor al noii închisori-spital.

În perioada 1851-1930, la Târgu Ocna au fost încarceraţi deţinuţi de drept comun, criminali şi tâlhari, condamnaţi la muncă silnică pe viaţă şi pe termen limitat. În timpul primului război mondial, infracţiunile care predominau în fişele condamnaţilor au fost dezertările de pe front sau refuzul de a satisface serviciul militar.

După 1930 aici au fost aduşi şi deţinuţi comunişti, printre care s-au numărat Chivu Stoica, Alexandru Moghioroş, Gheorghe Apostol şi Alexandru Drăghici. După 23 august 1944, comuniştii aflaţi în detenţie au fost eliberaţi iar imobilul a servit temporar drept spital de campanie.

În perioada comunistă, penitenciarul-spital TBC de la Târgu Ocna era considerat ca fiind o închisoare de categoria a II-a, care găzduia deţinuţi cu grad sporit de periculozitate. Penitenciarul a funcţionat cu specificul de spital pentru bolnavi de TBC până în anul 1977, când, în baza unei Hotărâri a Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi a Decretului nr. 255 din 1977, penitenciarul a fost desfiinţat. Între 1977 şi 1997 stabilimentul a funcţionat ca şi cămin pentru bolnavi psihici cronici. Printr-un ordin al ministrului Justiţiei din 1997, penitenciarul-spital de la Târgu Ocna a fost reînfiinţat.

Perioada comunistă a închisorii-spital a consemnat mai multe categorii de deţinuţi: contrarevoluţionari, deţinuţi de drept comun, bărbaţi şi femei, şi deţinuţi minori, numai băieţi. În diverse perioade ale regimului comunist, numărul celor internaţi la Târgu Ocna a variat între 350 şi 550 de deţinuţi.

În cursul anului 1950, la Târgu Ocna au fost transferaţi de la închisoarea din Piteşti câteva zeci de foşti studenţi TBC-işti. La Piteşti este cunoscut faptul că în perioada 1949-1952, conducerea Ministerului de Interne şi a Securităţii în complicitate cu o echipă de torţionari selectaţi din rândul condamnaţilor aflaţi atunci în penitenciarul de la Suceava, a iniţiat şi implementat un experiment diabolic, care a vizat reeducarea şi demascarea prin metode de tortură a deţinuţilor, în primul rând a celor consideraţi ca fiind legionari.

Acest fenomen a vizat şi alte penitenciare din ţară, printre care şi Târgu Ocna. Aici, datorită condiţiilor mai speciale de detenţie, a faptului că închisoarea se afla amplasată în oraş, dar şi din cauza unor inabilităţi ale Securităţii, încercarea aplicării reeducării s-a dovedit a fi un eşec, în cele din urmă toată acţiunea plănuită a se desfăşura după normele testate la Piteşti fiind suspendată.

Un rol important l-a avut şi Valeriu Gafencu, în jurul căruia s-au adunat toţi cei care se opuneau reeducării. La Târgu Ocna, nu numai că aşa ceva nu s-a putut aplica, însă în cele din urmă se poate spune că ceea ce s-a întâmplat acolo a fost tocmai opusul Fenomenului Piteşti.

În perioada comunistă, până în anul 1968, penitenciarul a fost condus de următoarele persoane: Ioan Ionescu (1945), Constantin Ştirbu (1945), Nicolaeiu Costescu (1946), Ştefan Daniliuc (1946-1950), Anton Brumă (1950-1952), Petru Călin (1952-1953), Gheorghe Ciurcanu (1953-1966), Ştefan Vasile (1966-1968).

SURSA: Ziarul de Bacau

PILDE – FILM ORTODOX

2 Septembrie 2011


%d blogeri au apreciat asta: