Archive for Februarie 2012

Asteptând primăvara

22 Februarie 2012

Zgribulici

Iarnă

20 Februarie 2012

Maica Milostivirii

8 Februarie 2012

SFÂNTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI

(1651-1709)

„Pe cel ce se căieşte, Dumnezeu e gata să-l ierte. Însă pentru aceasta , Îl înduplecă Maica Lui.”

Un păcătos şi-a rânduit ca pravilă în fiecare zi să se roage de câteva ori către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu repetând cuvintele Arhanghelului Gavriil: “Bucură-te, ceea ce eşti plină de har”. Odată, pregătindu-se să meargă la lucrul său lumesc, s-a îndreptat către icoana Preasfintei Născătorei de Dumnezeu ca, mai înainte, să se roage după obiceiul său, iar apoi să meargă la lucrul său.Şi iată, când a început să se roage după obicei, deodată l-a cuprins frica – mai presus de firea sa, vede cum chipul de pe icoană se mişcă şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu i se arată vie împreună cu Fiul Său, pe Care Îl ţine în preacuratele ei mâini…

Pruncului dumnezeiesc i se deschiseseră răni pe mâini, pe picioare şi pe coastă şi din răni curgea sângele în şiroaie, exact ca pe cruce…

Văzând acest lucru, păcătosul s-a îngrozit şi a strigat:

– O,Doamne! Cine a făcut aceasta ?.

Maica Domnului i-a răspuns:

– Tu şi ceilaţi păcătoşi; voi Îl răstigniţi din nou pe Fiul Meu cu păcatele voastre, ca iudeii.

Atunci păcătosul a izbucnit în plâns şi a spus:

– Miluieşte-mă, o, Maica milostivirii!.

Iar Ea a răspuns:

– Voi mă numiţi pe mine Maica milostivirii, dar prin faptele voastre mă batjocoriţi şi mă supăraţi.

– Nu, Stăpână!, a strigat păcătosul. Să nu fie aceasta !Să nu biruiască răutatea mea bunătatea ta nespusă şi milostivirea ta! Tu Singură eşti nădejdea şi mijlocitoarea tuturor păcătoşilor! Fie-ţi milă, Maica Bună ! Roagă-l pentru mine pe Fiul Tău şi Făcătorul meu!

Atunci Preamilostiva Maică a început să Îl roage pe Fiul Său, zicînd:

– Fiul meu cel bun! Pentru iubirea mea , miluieşte-l pe acest păcătos!.

Iar Fiul a răspuns:

– Să nu te superi, Maica Mea,că nu te voi asculta.Şi Eu L-am rugat pe Tatăl să ia de la Mine paharul suferinţelor şi El nu M-a ascultat.

Maica Domnului a spus:

– Adu-ţi aminte, Fiule, de sânii cu care Te-am hrănit şi iartă-l!.

Însă Fiul a răspuns:

– Şi a doua oară L-am rugat pe Tatăl să-Mi ia paharul şi El nu M-a ascultat.

Maica Domnului iarăşi a spus:

– Adu-ţi aminte de durerile mele, pe care le-am îndurat alături de Tine când Tu erai pe cruce cu trupul, iar eu eram sub cruce şi inima mi-era rănită, căci trecuse sabia prin sufletul meu!.

Iar Fiul a răspuns:

– A treia oară L-am rugat pe Tatăl meu să ia paharul, însă nu a binevoit să Mă asculte.

Atunci Maica Domnului s-a ridicat, L-a aşezat alături pe Fiul ei şi a vrut să se arunce la piciorele Lui…

– Ce vrei să faci, o,  Maica Mea? , a strigat Fiul.

– Voi sta – a răspuns Ea- la picioarele Tale împreună cu acest păcătos până cînd îi vei ierta păcatele!.

Atunci Fiul a spus:

– Legea îi porunceşte oricărui fiu să-şi cinstească mama, iar dreptatea cere ca dătătorul legii să fie şi  împlinitorul legii. Eu sunt Fiul tău. Tu eşti Maica Mea şi Eu trebuie să te cinstesc,împlinind ceea ce Mă rogi: fie după dorinţa ta !Acum se iartă acestui om păcatele de dragul tău! Iar ca semn al iertării, se vor închide rănile mele!

Păcătosul s-a ridicat tremurând, s-a atins bucuros cu buzele de preacuratele răni ale Mântuitorului şi abia atunci şi-a revenit în fire.Când vedenia s-a terminat, el a simţit în inima sa şi frică şi bucurie. Apropiindu-se de icoana Maicii Domnului, el i-a mulţumit şi a rugat-o ca, aşa cum a văzut în vedenie bunătatea Domnului că l-a iertat, tot aşa şi în veacul viitor să nu fie lipsit de această milă. Şi de atunci el şi-a îndreptat viaţa sa şi a început să trăiască în chip plăcut lui Dumnezeu.

– Ia aminte – încheie această povestire Sfântul Dimitrie de Rostov – la grija  pe care o are Ocrotitoarea noastră pentru iertarea păcatelor noastre!.

Slavă milostivirii Ei, slavă bogăţiei binefacerilor Ei acum şi pururea şi în vecii vecilor! AMIN.

Doi hoți și-un popă

6 Februarie 2012

Lui Florin Lăzărescu, fratele meu, care într-o vreme mă tot întreba ce mai scrie în Biblie

Pe un ger de crapă pietrele, un preot așteaptă o ocazie, într-o răscruce la marginea unui sat. Își tot trece gentuța de pe un umăr pe altul, tropăie în loc, să-și dezmorțească picioarele, își freacă brațele, își suflă în pumni. Din cînd în cînd se oprește, își șterge ochii și privește nemișcat în lungul drumului, poate apare ceva. Stă de două ceasuri. E a treia zi de Crăciun, după-amiază, trec rar mașini. Unde mai pui că drumurile sînt înzăpezite. Cîte unul l-ar lua, dar, după semnele pe care le face, ori n-are loc, ori merge pe-aproape, în satul vecin.

Din senin se ivește un gip negru, cu farurile aprinse, spulberînd zăpada sub roți. Părintele dă să ridice mîna, dar se răzgîndește. Ce gip de pe lumea asta ar culege de pe drum un popă înghețat, a treia zi de Crăciun? Dar uite că se înșală. Gipul încetinește și oprește sub nasul său. Prin geamurile fumurii nu se vede nimic, dar portiera din spate se deschide de-o palmă și cineva dinăuntru răcnește:

– Hai, popo, că îngheață mașina!

Părințelul apucă gentuța și dă să urce, însă înlemnește cu piciorul în prag. De pe bancheta din spate, un rotweiller uriaș saltă capul și îi aruncă o privire plictisită.

– Hai, că nu-ți face nimic! îl încurajează glasul dinăuntru. Max! Max, cuminte! Și ca să fie mai convingător, un pumn aterizează în ceafa lui Max, care pune instantaneu capul pe labe. Părințelul ezită o clipă, apoi face repede o cruce și urcă în mașină. Trage portiera și se așază pe marginea banchetei, să-l deranjeze cît mai puțin pe Max. Prevăzător, plasează gentuța între el și cîine, apoi oftează și caută la binefăcătorii săi. La volan e un individ mătăhălos, tuns periuță și cu ceafa groasă plină de tatuaje. Pe locul din dreapta stă un ins pirpiriu, cu un fular roșu aruncat împrejurul gîtului.

– Mulțumesc că ați oprit! șoptește părințelul, cu glasul degerat. Stau de două ceasuri.

– Ce-ai spus? Zi-i mai tare! strigă mătăhălosul și dă muzica mai încet.

– Ziceam că vă mulțumesc că ați oprit.

– Las’ că vedem noi cum ne mulțumești, se hăhăie mătăhălosul. Nu-i așa, Clanță? Și îi aruncă o privire pirpiriului. Apoi se întoarce vesel: Ce-ai în gentuță, măi, popo? Vreo sticloanță, ceva? Ia scoate-o aici, la băieți!

– N-am nici o sticloanță, pe cuvînt, se scuză părintele. Dacă aveam, vă dădeam. Dar nu vin de la pomană.

– Da’ de unde vii, popo? De la femei? hăhăie din nou mătăhălosul. Pufnește și Clanță.

– Chiar de la o femeie vin, rîde părintele. O femeie bolnavă, săraca, m-a chemat să-i citesc o rugăciune.

– Da’ de ce n-a chemat doctoru’, dacă-i bolnavă?

– Păi chiar doctoru’ i-a zis să mă cheme pe mine. E rău tare, are un cancer.

– Și dacă are cancer, ce să-i mai faci tu? Că n-o mai vindecă nici dracu’.

– N-o mai vindecă nimeni, aprobă părintele. I-am citit și eu de ieșirea sufletului, să moară mai repede.

Mătăhălosul aruncă o privire în oglinda retrovizoare, să vadă dacă popa glumește.

– Cum adică să moară mai repede?

– Să moară, să nu se mai chinuie, explică părintele. Că n-are nici cine să-i dea o cană de apă. Bărbatu-său e la muncă, iar fie-sa e măritată la Scoposeni, nu stă cu ea.

– Cum să nu se mai chinuie? nu înțelege mătăhălosul. Eu n-am mai auzit asta. Păi nu mai bine îi citeai o rugăciune de sănătate?

– Ce sănătate, că e gata, săraca, e numai oase. Nici viu, nici mort. Numai sufletul de ea. Se chinuie degeaba. I-am citit de ieșirea sufletului. Scrie și în Biblie. Cînd stă omul să moară, sufletul nu vrea să iasă, se chinuie acolo, parcă îi pare rău. Și atunci citim de ieșirea sufletului.

– Serios? se miră mătăhălosul. N-am mai auzit asta. I-auzi, Clanță!

Clanță n-are chef de poveștile popii. Se tot uită pe geam, la cîmpul acoperit de zăpadă și la plopii uscați din care își iau zborul stolurile de ciori. Părințelul trage cu coada ochiului la Max și e mulțumit să-l vadă moțăind cu botul pe labe.

– Ia uite! strigă dintr-odată mătăhălosul. Din satul ăsta era Butoane. Nu, Clanță? Parcă din Grajduri era Butoane… Ai auzit, popo, de Butoane?

– N-am auzit.

– Butoane! insistă mătăhălosul. Cînta el la nunți… La acordeon. Păi nu era nuntă fără Butoane, cum n-ai auzit? O murit și el anu’ trecut, tot de cancer.

– Se poate, nu-i cunosc eu pe toți, se scuză preotul.

– Butoane, Butoane! îl caină mătăhălosul. Băi, frate, ce le mai zicea Butoane la burdufu’ lui! Om bun, părinte! Să vezi lume la înmormîntare! Și Butoane – cu acordeonu’ pe chept, că așa o vrut băieții lui. Așa l-o dus în biserică, rîde mătăhălosul. E voie?

– Ce să fie voie?

– E voie să-l ducă așa, cu acordeonu’ pe chept?

– Păi de ce să nu fie voie?

– Nu știu. Întreb și eu. Cu acordeonu’ în biserică? Nu-i păcat?

– N-are nimic, face părintele. Ce, sfinții nu cîntau și ei?

– Nu chiar? se amuză mătăhălosul. La ce cîntau?

– La de toate. Era așa, explică părintele, ca un fel de formație. Scrie și în Biblie.

– Nu glumești? I-auzi, Clanță!

Mătăhălosul schimbă cd-ul, întredeschide geamul și își aprinde o țigară. Fredonează o manea, apoi caută în oglindă chipul părintelui, care, moleșit de confortul mașinii, e gata să ațipească.

– Auzi, părinte, aruncă mătăhălosul, slobozind prelung fumul, da’ tu știi ce sîntem noi?

Clanță îi aruncă o privire, dar mătăhălosul i-o taie scurt:

– Lasă, băi, să vedem ce zice. Știi ce facem noi?

– Da’ de unde să știu? ridică din umeri părintele.

– Noi sîntem hoți. Spargem case.

Și așteaptă să vadă efectul asupra părintelui, dar acesta nu spune nimic.

– Nu-i păcat? rînjește el în oglinda retrovizoare.

– Ce case? spune părintele, parcă neînțelegînd.

– Case, părinte. Case de barosani. Luăm tot ce găsim, bani, aur, plasme. E păcat, nu?

– Depinde, face părintele, după ce se gîndește un pic. Nu-i păcat, dacă dați și la alții.

– Cum așa? ridică mătăhălosul din sprîncene. Păi nu-i totuna?

– Nee, nu-i totuna. În Biblie este o poveste cu un patron, dacă vreți, v-o spun.

Mătăhălosul dă muzica mai încet.

– Ce patron?

– Un patron de la un angro. Și la angro angajase un magazioner.

– Așa, și? e curios mătăhălosul.

– Și aude magazionerul că patronul o să-l dea afară. Ori că nu mai avea bani de salarii, ori că voia să aducă pe altul, treburi din astea. Și ce se gîndește magazionerul. Măi, dacă mă dă ăsta afară, rămîn pe drumuri. Ia hai să mă pun bine cu unul, cu altul, să am la cine apela cînd n-oi mai avea serviciu.

– Corect, observă mătăhălosul.

– Și ce face magazionerul? Cheamă pe unul care tocmai luase marfă de la el. Măi, zice, cît orez ți-am dat ție? Zece saci, zice acela. Bun, face magazionerul, uite te trec aici cu opt, să nu zici că-s băiat rău. Cheamă pe altul. La fel. Tu cît ulei ai luat luna trecută? O sută de kile. Bun, scriem aici 70, ca să mă ții minte…

– I-auzi, frate! rîde mătăhălosul. Tare magazioneru’. Și nu l-a prins?

– Ei, l-a mirosit patronul, da’ pînă la urmă l-a iertat. Că acuma, știți cum merge treaba, avea și el prieteni care îl ajutau. Și i-a zis patronul, măi, nu te mai dau afară, da’ să nu mai faci.

– Băi, ce s-a sucit patronul! Tare magazioneru’, se entuziasmează mătăhălosul.

– Păi da. De-aia vă spun. Că scrie la Biblie: să nu furi. Iar cine fură să dea și la alții.

– Am dat și noi, părinte, se apără mătăhălosul. Clanță, cît am dat la Sfînta Paraschiva, la Mitropolie? Păi ultima oară am lăsat mulți bani, că a zis un părinte că trebuie material din Grecia pentru niște veșminte noi la Sfînta.

– Nu trebuie, are Sfînta veșminte.

– Cum așa?

– Vă spun eu că are. Pe puțin două dulapuri, și de vară, și de iarnă. Nu-i mai trebuie.

– Bun, face mătăhălosul, și atunci cui să dăm?

– Păi dați și voi la cine a zis Iisus. Că tot aşa, scrie în Biblie, au venit nişte hoţi la Iisus şi l-au întrebat ce să facă cu banii.

– Ce hoți? Păi nu se temea de Iisus?

– Hoți-hoți, domnule. Nu se temeau, că Iisus era prieten cu hoții. Şi Iisus le-a zis, măi băieţi, luaţi şi voi vreo doi porci şi o maşină-două de cartofi pentru un spital, portocale şi jucărele pentru copiii bolnavi de sida, apoi vedeţi ce mai trebuie la căminul de bătrîni şi, să nu uit, duceţi nişte ţigări la puşcăriaşi, că acolo e tare greu de ţigări. Pe urmă mai vedeţi voi, pentru că unde nu este astăzi greu…

Mătăhălosul ascultă cu gura căscată. S-ar întoarce la părinte, dar trebuie să țină drumul.

– Aşa a zis, şi de puşcăriaşi?

– Cum să nu, întărește părintele. Păi și Iisus a fost la pușcărie și n-a mers nimeni la el. Scrie în Biblie.

– Parcă numai de ţigări e greu la puşcărie, oftează mătăhălosul. E greu de toate acolo. E greu şi la puşcărie, e greu şi în lume, se caină el. Auzi, Clanță, ce zice părintele.

– Mai dă-l, măi, dracului! se stropșește Clanță și își caută de privitul pe geam.

După vreo cinci minute ajung în oraș. La prima intersecție, părintele spune că ar vrea să coboare. Își ia gentuța, apoi se caută prin buzunare.

– Cît trebuie să vă dau?

Mătăhălosul îl privește lung în oglindă ca și cum n-ar înțelege.

– Ce să-mi dai?

– Că m-ați luat. Cît trebuie să vă dau? repetă părintele.

– Nu trebuie să-mi dai nimic.

Apoi se gîndește o clipă și adaugă moale, cam cu jumate de gură:

– Adică ar trebui să-mi dai două pălmi pentru cum am vorbit cu matale.

Preotul dă din mînă, lasă, mai zice un mulțumesc și un Doamne ajută înainte de a închide portiera, apoi traversează și dispare printre blocuri, în timp ce gipul pleacă mai departe spulberînd zăpada sub roți.

SURSA


%d blogeri au apreciat asta: